This Is Not a Poem

Euclid, when he finished The Elements, thought he created Geometry—

but he had only written a new fantasy literary work.

—Alberto Mussa, The Balance of the Pendullum


Problem: Is this still a poem?

1st Strophe: Anyone can answer, reading between the lines: indeed, this is not a poem because we know what a poem is! So, no need to explain, and explaining would be non-sensical. No one ever thought the following text could be poetry.


1st Antistrophe: Your title is inept! Sirs, bowing with humility in front of those who know, I’d say that, truthfully, when I wrote this, I had no idea what it is. Then, I said to myself, even Magritte’s pipe is not a pipe although it is one.


2nd Strophe: But, about the pipe, although we certainly know it is a pipe, Magritte had the guts to throw this into the faces of the ones who knew: No, this is not a pipe, you have no clue.


2nd Antistrophe: And, ultimately, what is a pipe? A physical object? An image? A simple word?


3rd Strophe: The pipe is the word that can be used to name a physical object used in the action known as smoking. In order to link the action to the word pipe, we need the preposition “to.”


3rd Antistrophe: Therefore: What are we using the pipe for? To smoke!


4th Strophe: There are certain gestures always associated with the aforementioned action. Because of them, the action occurs. And these gestures have in turn action names: to stuff, to light, to move, to redden, to inhale, to press, to smoke, to re-light, to wipe, to cool, to clean. A noun always used in the context of the pipe is the tobacco. You’ve read a lot about it because a lot has been said. So, we know what the tobacco is, but we’re not interested in it because no one had the courage to deny its existence.


4th Antistrophe: Will there ever be born a Magritte of the tobacco?


5th Strophe: Let’s get back to the pipe and to the poem. In conclusion, all the objects used as described above exist under the pipe name, if they weren’t destroyed. A few ways to destroy them can actually be presented: through hitting, throwing, ripping, cutting, etc. As a result, only the pieces remain of what was once a pipe, about which we can’t say it is a pipe any longer.


5th Antistrophe: But let’s not stop now, let’s continue thinking! Is the case of the poem analogue to the one of the pipe? What do we use the poem for and how do we use poetry? Are there any objects used as poetry after they were destroyed?



The poem:

We use it to show off our genius to the individuals of the opposite sex.

We use it to guide our spirit toward dreaming.

We use it to escape reality.

We use it to dive into reality.

To change the world.

To preserve the world.

To forget.

To remember.

For everything.

For nothing.


The poem:

Is written on a white sheet, printed between book covers, or copied into a notebook, sometimes you can see it painted on the walls of various buildings, preferably in public toilets. It’s often used recited, memorized, read, or ignored.


The poem:

Is frequently used together with adjectives such as: beautiful, sublime, sensitive, inefable, infinite, damned, cursed, genius, reflexive.

But also banal, common, quotidian, jaded, genital, transitive.

Or conceptual, rational, void, empty, experimental, etc.


The poem:

Appears in structures next to abyss, dream, ireality, being, non-being.

Or city, street, mizerabilism, body, blood, bones.

or void, nothing, experiment, Wittgenstein, Deleuze.


Epode 1: The word „authentic” in any context is a must.


If you destroy the objects from the first category, the ones from the second category appear.

If you destroy the objects from the second category, the ones from the third category appear.

If you destroy the objects from the third category, the ones from the first two categories appear.

Thus, the remains of the destroyed objects formerly known as poems are often called poetry. This is the main difference from the pipe object.


This demonstrates the following: the poem can be used anywhere, the poem can be used any way. The poem can be destroyed, the poem cannot be destroyed. The poem is unique, the poem is recyclable, etc.


Epode 2: Therefore, ”This is not a poem” is a poem that is not a poem. But we must be silent about the things we cannot speak about.


Despite this, you know what a poem is! So, speak!



Post-Research: Is This Still a Poem?


This is not a poem.

It’s not an anti-poem, either.


It’s an attempt to establish

The anatomical sex and sexual

identity of a concept around which

your existence rotates:

From the right to the left,

From the left to the right;


From the left to the left,

From the right to the right;

And so on, or maybe otherwise,

Until she’s dizzy, the idiot.


Death             the cessation of the vital processes at the organs and tissue level

                        the state in which the central nervous system shows irreversible lesions

                        resuscitation is not possible any longer

                        death occurs, as in the end of life.


Death              simple common noun, singular, feminine gender


Any evil          thing

                        Received through language

Is of a             feminine gender


This is the beauty of languages with gender terminations!



life?                             feminine          is evil

death?                          feminine          is evil

survival?                     feminine          is evil

suicide?                       feminine          is evil


But the gender can become neutral. Ultimately:

evil?                            neutral             indefinite



The Purpose of the Post-Research


What we’re interested in will be        the point at which the words can be     confiscated

or the small tear   the hymen between:

living/nonliving   masculine/feminine            I/someone


Then and only then                             when they appear:

                                                            semantic confusions

linguistic violence

permanent revolutions


All in their impossibility                    i(n/m)(d/b)eci(dabi)lity



The Definition of a Term Necessary to the Post-Demonstration:
The Fugue


Through fugue, or run, we usually understand:

Either moving with big, fast steps,

or leaving a place in a hurry

to escape a constraint or a danger.

There is also the exceptional meaning: the fugue,

Polyphonic musical form with two or more voices,

            in which the melody played by one voice is repeated in turn

and developed by the other voices according to the counterpoint laws.

And also the unusual meaning: the fugue and the death,

a case of partial synonimity between two

simple common nouns of feminine gender.


For poetry and its readers,

however free they think they are,

only the unusual and the exceptional meanings

will always matter.

Everything else dissapears in the amorphous mass

            of usual presences

            and ordinary catachreses.


The fugue and the death         two words

different meanings                  common language



liberating stimulations of the matter.



hypertrophiated lacrimal glands.


This is how things should go,

nothing abnormal, nothing strange.


And yet,

Dacians were laughing at funerals,

nothing abnormal, nothing strange.

Laughter stimulates endogenous endorphins

and reduces the risk of cancer.


But paradox follows the human being.


Death caused by too much laughter is both a particular and exceptional situation. Usually, it occurs through cardio-respiratory stoppage. From antiquity to present day, many cases of killer laughter have been recorded. More information here:


Physiopathology: Numerous problems of human anatomy and physiology transform the benign laughter into a ferocious killer. Thus, lesions of the brain stem, of the bridge of Varolio and of the medulla can trigger pathological laughter, causing atony and syncope, followed by other lesions, such as those of the hypothalamus. These can extend to the cerebellum.


Epode: Emotional instability is just a simple sign of the predisposition to death by laughter/ never a cause of it.


Dying (of laughter) is no joke!


Aceasta nu este o poezie 

Moto: „Euclid, terminând Elementele, credea că a creat Geometria –

când el nu scrisese decât o nouă operă literară fantastică.”

(Alberto Mussa, Mişcarea pendulară)


Problematică: Mai este aceasta o poezie?


Strofa 1: Oricine poate răspunde, citind printre rânduri: într-adevăr, aceasta nu este o poezie, pentru că noi știm ce este poezia! Deci, nu-i nevoie să o spunem, iar spunând-o ar fi un nonsens. Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că textul următor ar putea fi poezie.


Antistrofa 1: Titlul dumitale este o inepție! Domnilor, plecându-ne cu umilință în fața celor care știu, aș zice că, într-adevăr, când am scris așa habar nu aveam ce este. Apoi, mi-am zis, nici pipa lui Magritte nu este o pipă și totuși este o pipă.


Strofa 2: Dar despre pipă, deși știam cu sigurață că este o pipă, Magritte a avut curajul să arunce în fața celor care știu: nu, aceasta nu este o pipă, habar n-aveți.


Antistrofa 2: Și-n cele din urmă, ce-i aia o pipă? Un obiect fizic? O imagine? Un simplu cuvânt?


Strofa 3: Pipa este acel ceva care poate fi folosit pentru a numi un obiect fizic utilizat în acțiunea cunoscută ca fumat. Pentru a lega această acțiune de cuvântul pipă avem nevoie de prepoziția „la”.


Antistrofa 3: Așadar: la ce folosim pipa? La fumat!


Strofa 4: Există anumite gesturi care se asociază mereu cu acțiunea de mai sus. Datorită lor, ea se petrece. Și aceste gesturi poartă la rându-le câte un nume de acțiune: a îndesa, a aprinde, a plimba, a înroși, a trage, a tasa, a fuma, a reaprinde, a șterge, a răci, a curăța. Un substantiv care apare mereu în contextele pipei este tutunul. Despre el ați citit multe, fiindcă s-au spus multe. Așadar, știm ce este tutunul, dar nu ne intersează, deoarece nimeni n-a avut curajul să-i nege existența.


Antistrofa 4: Oare se va naște vreodată vreun Magritte al tutunului?


Strofa 5: Să revenim la pipă și la poezie. În concluzie, toate obiectele utilizate în modul descris mai sus există sub denumirea de pipă, dacă nu au fost distruse. Pentru că, într-adevăr, pot fi prezentate mai multe modalități de distrugere: prin lovire, trântire, rupere, tăiere etc. În urma lor, nu mai rămân decât resturile a ceea ce a fost cândva o pipă, despre care nu mai putem spune că sunt o pipă.


Antistrofa 5: Dar, să nu ne oprim acum, ci să gândim în continuare! Este cazul poeziei analog cu cel al pipei? La ce folosim poezia și cum folosim poezia? Mai există obiecte utilizate ca poezie după ce au fost distruse?



O folosim pentru a ne dezvălui geniul în fața indivizilor de sex opus.

O folosim pentru a ne călăuzi spiritul spre visare.

O folosim pentru a fugi de realitate.

O folosim pentru a ne cufunda în realitate.

Pentru a schimba lumea.

Pentru a conserva lumea.

Pentru a uita.

Pentru a ne aminti.

Pentru tot.

Pentru nimic.



Se găsește scrisă pe o coală albă, tipărită între copertele unei cărți, ori trecută într-un caiet, uneori o poți vedea vopsită pe pereții diverselor clădiri, de preferință ai toaletelor publice. De aici, este adesea utilizată prin recitare, memorare, citire, ignorare.



Se folosește frecvent însoțită de adjective precum: frumos, sublim, sensibil, inefabil, nemărginit, damnat, blestemat, genial, reflexiv.

Dar și banal, comun, cotidian, blazat, genital, tranzitiv.

Ori conceptual, rațional, vid, gol, experimental etc.



Apare în structuri alături de abis, visare, irealitate, ființă, neființă.

Sau oraș, stradă, mizerabilism, corp, sânge, oase.

ori vid, nimic, experiment, Wittgenstein, Deleuze.


Epodă 1: Obligatorie este preznța în orice context a cuvântului „autentic”.


Dacă distrugi obiectele din prima categorie, apar cele din categoria a doua.

Dacă distrugi obiectele din a doua categorie, apar cele din categoria a treia.

Dacă distrugi obiectele din categoria a treia, apar cele din primele două categorii.

Astfel, despre resturile care rămân în urma distrugerii obiectelor cunoscute sub numele de poezie se spune adesea că sunt poezie. Aici apare diferența majoră față de obiectul pipă.


Asta demonstrează următoarele: poezia poate fi folosită oriunde, poezia poate fi folosită oricum. Poezia poate fi distrusă, poezia nu poate fi distrusă. Poezia este unică, poezia este reutilizabilă ș.a.m.d.


Epodă 2: Prin urmare, „aceasta nu este o poezie” este o poezie care nu-i poezie. Dar, despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.


Cu toate astea, voi știți ce este poezia! Așadar, vorbiți!



Postcercetare: Mai este aceasta o poezie?


Aceasta nu este o poezie.

Nu este nici o antipoezie.


Este o încercare de-a stabili

Sexul anatomic şi identitatea

Sexuală a unui concept în jurul

Căruia se roteşte existenţa ta:

De la dreapta la stânga,

De la stânga la dreapta;


De la stânga către stânga,

De la dreapta către dreapta;

Şi tot aşa sau poate altfel,

Până ce ameţeşte ca idioata.


Moarte            încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor

                        stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile

                        reanimarea nu mai este posibilă

                        survine decesul, ca sfârșit al vieții.


Moarte            substantiv comun simplu, număr singular, gen feminin


Orice lucru      rău

                        primit în limbaj

Este de gen      feminin


Iată frumuseţea limbilor cu terminaţii de gen!



viaţa?                          feminin            e rea

moartea?                     feminin            e rea

supravieţiurea?            feminin            e rea

sinuciderea?                feminin            e rea


Dar, genul se poate neutraliza. În cele din urmă:

răul?                neutru              indefinit



Scopul postcercetării


Ceea ce ne interesează va fi                punctul în care cuvintele pot fi           confiscate

sau mica ruptură                                 himenul dintre:

viu/nonviu       masculin/feminin        Eu/cineva


Atunci și numai atunci                        când apar:

                                                            confuziile semantice

violențele lingvistice

revoluțiile permanente


Toate în imposibilitatea lor                i(n/m)(d/b)eci(dabi)litate



Definirea unui termen necesar postdemonstrației. Fuga


Prin fugă înțelegem, în mod obișnuit:

Fie o deplasare cu pași mari și repezi,

Fie părăsirea grabnică a unui loc

pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie.

Dar există și modul excepțional: fuga

Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci,

            în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând

            de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului.

Cât și modul inedit: fuga și moartea,

Caz de sinonimie parțială între două

Substantive comune simple de gen feminin.


Pentru poezie și cititorii ei,

Oricât de liberi se vor aceștia,

Va conta mereu doar modul

            inedit și cel excepțional.

Restul dispare în masa amorfă

            a prezențelor uzuale

            și a catacrezelor ordinare.


Fuga și moartea          două cuvinte

Semnificații diferite    limbaj comun



Stimulări eliberatoare de substanțe.



Glande lacrimale hipertrofiate.


Aşa trebuie să meargă lucrurile,

Nimic anormal, nimic straniu.



Și totuși,

Dacii râdeau la înmormântări,

Nimic anormal, nimic straniu.

Râsul stimulează endorfinele endogene

Și reduce riscul de apariție a cancerului.


Însă, paradoxul urmărește ființa umană,


Moartea cauzată de prea mult râs este o situație particulară și excepțională, în același timp. De obicei, survine prin stop cardio-respirator. Se cunosc numeroase cazuri de râsuri ucigașe, înregistrate din Antichitate și până în zilele noastre. Mai multe informații, aici:

Fiziopatologie: Numeroase probleme ale anatomiei și fizilogiei umane transformă râsul benign într-un criminal feroce. Astfel, leziuni ale trunchiul cerebral, la nivelul punții lui Varolio și al bulbului rahidian, pot instaura starea de râs patologic, provocând atonie și sincopă, urmate de alte leziuni, precum cele ale hipotalamusului. Acestea se pot extinde și la cerebel.

Epodă: Labilitatea emoțională rămâne doar un simplu semn al predispoziției la moarte de râs/niciodată o cauză a nenorocirii.                          

Cu muritul (de râs), nu-i de glumit!

Iulia Militaru is the editor-in-chief of frACTalia Press and the InterRe:ACT magazine. After a few children’s books and her study Metaphoric, Metonimic: A Typology of Poetry, her first poetry collection Marea Pipeadă (The Great Pipe Epic) was published in 2010, receiving two major awards in Romania. Dramadoll, co-authored with Anca Bucur and Cristina Florentina Budar, is part of a larger poetry/graphic art/video/sound project; a part of this video project (Images of the Day Number 8, directed by Cristina Florentina Budar) was selected for Gesamt 2012 (DISASTER 501: What happened to man?), a project coordinated by Lars von Trier and directed by Jenle Hallund. Her collection of experimental poetry Confiscarea bestiei (o postcercetare) (The Seizure of the Beast. A Post-research) was published by frACTalia Press in 2016. She has published poems and digital collages in MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and Art #9, #10, and #11. Her art exhibit “The Path. Filling-in Abstract Forms: Overwriting Barnett Newman” opened in 2016 in Iowa City at Public Space One. In 2016, she was also featured at The Third Annual Brussels Poetry Fest. 

Claudia Serea’s poems and translations have appeared in Field, New Letters, Gravel, Prairie Schooner, RHINO, and elsewhere. She has published five poetry collections, most recently Twoxism, a poetry-photography collaboration with Maria Haro (8th House Publishing, 2018). Serea co-translated The Vanishing Point That Whistles, an Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Talisman House Publishing, 2011) for which she received a grant from the Romanian Cultural Institute. She also translated from the Romanian Adina Dabija’s Beautybeast (Northshore Press, 2012). Serea is a founding editor of National Translation Month. She blogs at; Twitter @Claudia_poetry; Instagram @claudia_poetry, @Twoxism.

Barzakh Mag